[ << ] [ < ] [ Acasă ] [ > ] [ >> ]

3. Configurarea Reţelei

• Aveţi Nevoie de Reţea?
• Detectarea în mod automat
• Configurarea reţelei în mod automat
• Configurarea manuală a reţelei

3.a. Aveţi Nevoie de Reţea?

Cine poate fără?

În general, nu aveţi nevoie de o legătură la internet funcţională pentru a instala Gentoo utilizând mediul Universal Installation CD. Totuşi, există unele circumstanţe când doriţi o legătură la internet funcţională:

• Fişierele stage3 ce sunt stocate pe mediul Universal Installation CD nu se potrivesc arhitecturii dvs. şi trebuie să descărcaţi fişierul stage3 corect.
• Trebuie să instalaţi o anumită aplicaţie de reţea ce vă va permite să vă conectaţi la internet, aplicaţie nedisponibilă pe mediul Universal Installation CD, dar este suportată de acesta (spre ex. vă puteţi conecta la internet utilizând mediul Installation CD dar sursele necesare nu sunt disponibile pe acesta)
• Doriţi asistenţă de la distanţă în timpul instalării (utilizând SSH sau prin intermediul unei conversaţii directe utilizând mediul IRC)

Este necesară reţeaua?

Pentru a afla dacă fişierul stage3 specific arhitecturii dvs. este disponibil, analizaţi conţinutul directorului /mnt/cdrom/stages şi verificaţi dacă una din arhivele stage disponibile se potriveşte cu arhitectura dvs. Dacă nu, puteţi, totuşi, opta pentru o arhivă stage3 corespondentă unei arhitecturi compatibile cu a dvs.

Dacă, pe de altă parte, doriţi să utilizaţi o arhivă stage3 optimizată pentru arhitectura dvs., şi fişierul stage3 dorit nu este disponibil, atunci veţi avea nevoie de legătură la internet pentru a descărca fişierul stage3 necesar.

Deci, dacă nu aveţi nevoie de reţea, puteţi sări peste restul acestui şi să continuaţi cu Pregătirea Discurilor. Altfel, continuaţi cu secţiunile despre configurarea reţelei explicate mai jos.

3.b. Detectarea în mod automat

Poate să meargă pur şi simplu?

Dacă sistemul dumneavoastră este conectat la o reţea deservită de un server DHCP, este foarte probabil ca suportul de reţea să fie deja configurat automat. Dacă este aşa, puteţi beneficia de avantajul comenzilor incluse pe mediul Installation CD cum ar fi ssh, scp, ping, irssi, wget şi links, alături de altele.

Dacă reţeaua a fost configurată automat, comanda /sbin/ifconfig ar trebui să afişeze informaţii despre alte câteva interfeţe în afara lo, cum ar fi eth0:

# /sbin/ifconfig
(...)
eth0      Link encap:Ethernet  HWaddr 00:50:BA:8F:61:7A
          inet addr:192.168.0.2  Bcast:192.168.0.255  Mask:255.255.255.0
          inet6 addr: fe80::50:ba8f:617a/10 Scope:Link
          UP BROADCAST RUNNING MULTICAST  MTU:1500  Metric:1
          RX packets:1498792 errors:0 dropped:0 overruns:0 frame:0
          TX packets:1284980 errors:0 dropped:0 overruns:0 carrier:0
          collisions:1984 txqueuelen:100
          RX bytes:485691215 (463.1 Mb)  TX bytes:123951388 (118.2 Mb)
          Interrupt:11 Base address:0xe800 

Opţional: Configurare Proxy

Dacă aveţi acces la Internet prin intermediul unui proxy, va trebui să setaţi informaţiile necesare în timpul instalării. Este foarte uşor să specificaţi folosirea unui proxy: trebuie doar să definiţi o variabilă ce conţine informaţiile despre serverul folosit.

În majoritatea cazurilor, este suficient să definiţi variabilele folosind adresa serverului proxy. Ca exemplu, vom presupune că aceasta este proxy.gentoo.org şi portul este 8080.

(Pentru traficul HTTP)
# export http_proxy="http://proxy.gentoo.org:8080"
(Pentru traficul FTP)
# export ftp_proxy="ftp://proxy.gentoo.org:8080"
(Pentru traficul RSYNC)
# export RSYNC_PROXY="proxy.gentoo.org:8080"

Dacă serverul proxy folosit necesită autentificare cu nume şi parolă, trebuie să folosiţi următoarea sintaxă pentru definirea variabilelor:

http://numeutilizator:parola@proxy.gentoo.org:8080

Testarea reţelei

Aţi putea încerca să daţi ping în serverele de nume ale providerului dumneavoastră (cele scrise în /etc/resolv.conf) şi apoi într-un site la alegere, doar pentru a vă asigura că pachetele dumneavoastră ajung pe internet şi rezolvarea numelor funcţionează corect, etc.

# ping -c 3 www.yahoo.com

Reţeaua este funcţională? Dacă da, puteţi sări peste restul acestei secţiuni şi continua cu Pregătirea Discurilor. Dacă nu, ghinion, trebuie să mai munciţi puţin.

3.c. Configurarea reţelei în mod automat

Dacă reţeaua nu funcţionează imediat, unele medii de instalare vă permit să folosiţi net-setup (pentru reţele obişnuite sau wireless) sau adsl-setup (pentru conexiuni ADSL) sau pptp (pentru conexiuni PPTP - disponibilă doar pe arhitectura x86).

Dacă suportul dumneavoastră de instalare nu conţine nici un astfel de instrument sau reţeaua nu funcţionează încă, continuaţi cu Configurarea Manuală a Reţelei.

• Pentru conexiuni obişnuite continuaţi cu Implicit: Folosirea net-setup
• Pentru conexiuni ADSL continuaţi cu Alternativ: Folosirea RP-PPPoE
• Pentru conexiuni PPTP continuaţi cu Alternativ: Folosirea PPTP (doar pentru arhitectura x86)

Implicit: Folosirea net-setup

Cea mai simplă cale de a configura reţeaua dacă aceasta nu s-a efectuat în mod automat este să rulaţi scriptul net-setup:

# net-setup eth0

net-setup vă va interoga despre câteva lucruri despre reţea. La final ar trebui să aveţi o reţea funcţională. Testaţi reţeaua în modul descris anterior. Dacă testele sunt pozitive, felicitări! Acum sunteţi gata să instalaţi Gentoo. Săriţi peste restul acestei secţiuni şi continuaţi cu Pregătirea Discurilor.

Dacă reţeua dumneavoastră tot nu este funcţională, continuaţi cu Configurarea Manuală a Reţelei.

Alternativ: Folosirea RP-PPPoE

Presupunând că aveţi nevoie de PPPoE pentru a vă conecta la internet, mediul Installation CD (orice versiune) a simplificat lucrurile pentru dumneavoastră incluzând scriptul rp-pppoe. Folosiţi scriptul adsl-setup pentru a configura conexiunea. Va trebui să specificaţi care anume interfaţă de reţea este conectată la modemul adsl, numele şi parola, adresele ip ale serverelor de nume (DNS) şi dacă doriţi sau nu un firewall minim.

# adsl-setup
# adsl-start

Dacă ceva nu a funcţionat, verificaţi din nou dacă aţi introdus numele şi parola corecte uitându-vă în /etc/ppp/pap-secrets sau /etc/ppp/chap-secrets şi asiguraţi-vă că aţi specificat corect interfaţa folosită pentru conectare. Dacă intefaţa de reţea nu există, va trebui să încărcaţi modulul corespunzător. În acest caz ar trebui să continuaţi cu Configurarea Manuală a Reţelei unde este explicat modul de încărcare a modulelor necesare.

Dacă totul este în regulă, continuaţi cu Pregătirea Discurilor.

Alternativ: Folosirea PPTP

Dacă aveţi nevoie de PPTP, puteţi folosi scriptul pptpclient disponibil pe mediul Installation CD. Dar, mai întâi, trebuie să vă asiguraţi că aveţi o configuraţie corectă. Editaţi /etc/ppp/pap-secrets sau /etc/ppp/chap-secrets astfel încât acestea să conţină combinaţia corectă nume/parolă:

# nano -w /etc/ppp/chap-secrets

Ajustăm, dacă este necesar, /etc/ppp/options.pptp:

# nano -w /etc/ppp/options.pptp

Când totul este în regulă, doar rulaţi pptp (împreună cu opţiunile pe care nu le-aţi putut seta în options.pptp) pentru a vă conecta la server:

# pptp <server ip>

Acum continuaţi cu Pregătirea Discurilor.

3.d. Configurarea manuală a reţelei

Încărcarea modulelor potrivite

La boot-area de pe mediul Installation CD, se încearcă detectarea tuturor dispozitivelor hardware şi încarăcarea modulelor kernel (drivere) necesare acestora. În marea majoritate a cazurilor, LiveCD-ul face o treabă foarte bună (detectând aproape tot). Totuşi, în unele cazuri, este posibil să nu fie încărcate automat unele module necesare.

Dacă net-setup sau adsl-setup eşuează, atunci este posibil ca placa de reţea să nu fi fost autodetectată. Aceasta presupune ca dumneavoastră să încarci manual modulele kernel corespunzătoare.

Pentru a afla ce module sunt disponbile pentru reţea, folosiţi ls:

# ls /lib/modules/`uname -r`/kernel/drivers/net

Dacă aţi găsit driverul necesar plăcii de reţea, folosiţi modprobe pentru a-l încărca:

(Ca exemplu, noi încărcăm modulul pcnet32 )
# modprobe pcnet32

Pentru a verifica dacă placa dumneavoastră de reţea este detectată, folosiţi ifconfig. O placă de reţea detectată ar trebui să furnizeze un rezultat de genul:

# ifconfig eth0
eth0      Link encap:Ethernet  HWaddr FE:FD:00:00:00:00  
          BROADCAST NOARP MULTICAST  MTU:1500  Metric:1
          RX packets:0 errors:0 dropped:0 overruns:0 frame:0
          TX packets:0 errors:0 dropped:0 overruns:0 carrier:0
          collisions:0 txqueuelen:0 
          RX bytes:0 (0.0 b)  TX bytes:0 (0.0 b)

Dacă totuşi primiţi următoarea eroare, placa de reţea nu a fost detectată:

# ifconfig eth0
eth0: error fetching interface information: Device not found

Dacă aveţi mai multe plăci de reţea în sistemul dumneavoastră acestea sunt numite eth0, eth1, etc. Asigurăţi-vă că placa pe care doriţi să o folosiţi funcţionează corespunzător şi amintiţi-vă să folosiţi numele corespunzător împreună cu acest document. Noi vom presupune că este folosită placa eth0.

Presupunând că acum placa de reţea este detectată, puteţi reîncerca net-setup sau adsl-setup (acum ar trebui să meargă), dar pentru cei cărora le place calea dificilă vom explica cum să configuraţi manual reţeaua.

Selectaţi una din următoarele secţiuni în funcţie de tipul reţelei:

• Folosirea DHCP pentru alocarea automată a IP-ului
• Pregătirea pentru acces Wireless dacă aveţi o placă wireless
• Terminologia Utilizată în Reţelistică explică ceea ce trebuie să ştiţi despre reţele
• Folosirea ifconfig şi route explică cum să setaţi manual reţeaua

Folosirea DHCP

DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) face posibilă obţinerea în mod automat a informaţiilor necesare configurării reţelei (adresa IP, netmask, adresa broadcast, gateway, servere de nume etc.). Aceasta funcţionează numai dacă în reţeaua dumneavoastră exista un server DHCP (sau providerul dumneavoastră de internet vă furnizează serviciul DHCP). Pentru ca placa de reţea să fie configurată automat folosiţi dhcpcd:

# dhcpcd eth0
Unii administratori de reţea vă impun să folosiţi
pentru maşina dumneavoastră numele de host şi domeniu furnizate de serverul DHCP.
În acest caz, folosiţi
# dhcpcd -HD eth0

Dacă totul a fost în regulă (încercaţi ping în căteva adrese internet, de exemplu Google), atunci aveţi totul setat şi sunteţi gata pentru a continua. Săriţi peste restul acestei secţiuni şi continuaţi cu Pregătirea Discurilor.

Pregătirea pentru acces Wireless

Dacă folosiţi o placă wireless (802.11), trebuie să efectuaţi toate setările necesare înainte de a putea să continuaţi. Pentru a vedea setările curente ale plăcii dumneavoastră, puteţi folosi iwconfig. Rularea iwconfig poate afişa ceva de genul:

# iwconfig eth0
eth0      IEEE 802.11-DS  ESSID:"GentooNode"                                   
          Mode:Managed  Frequency:2.442GHz  Access Point: 00:09:5B:11:CC:F2    
          Bit Rate:11Mb/s   Tx-Power=20 dBm   Sensitivity=0/65535               
          Retry limit:16   RTS thr:off   Fragment thr:off                       
          Power Management:off                                                  
          Link Quality:25/10  Signal level:-51 dBm  Noise level:-102 dBm        
          Rx invalid nwid:5901 Rx invalid crypt:0 Rx invalid frag:0 Tx          
          excessive retries:237 Invalid misc:350282 Missed beacon:84            

Pentru majoritatea utilizatorilor, sunt numai două setări importante de schimbat, ESSID (adică numele reţelei wireless) şi/sau cheia WEP. Dacă ESSID şi adresa Access Point listate sunt deja ca cele ale Access Point-ului la care vă conectaţi şi dacă nu folosiţi WEP, atunci reţeaua wireless este funcţională. Dacă aveţi nevoie să schimbaţi ESSID-ul sau să specificaţi o cheie WEP, puteţi folosi următoarele comenzi:

(Aceasta setează numele reţelei wireless la "GentooNode")
# iwconfig eth0 essid GentooNode

(Aceasta setează cheia WEP în notaţie hexa)
# iwconfig eth0 key 1234123412341234abcd

(Acesta setează cheia WEP, ASCII - o prefixăm cu  "s:")
# iwconfig eth0 key s:some-password

Puteţi acum revedei setările pentru placa wireless folosind iwconfig. Odată ce aveţi placa wireless funcţională, puteţi continua cu configurarea adresei IP aşa cum este descris în următoarea secţiune (Terminologia Utilizată în Reţelistică) sau să folosiţi utilitarul net-setup descris anterior.

Terminologia Utilizată în Reţelistică

Dacă toate încercările de mai sus au eşuat, va trebui să vă configuraţi reţeaua manual. Nu vă fie teamă, nu este chiar aşa de greu. Dar trebuie să explicăm căteva noţiuni de reţelistică necesare configurării manuale. Când veţi termina de citit această parte, veţi ştii ce este un gateway, la ce foloseşte netmask, cum este formată adresa broadcast şi de ce aveţi nevoie de servere de nume.

Într-o reţea, staţiile sunt identificate prin adresa IP (Internet Protocol address). O astfel de adresă este o combinaţie de patru numere între 0 şi 255. Ei bine, cel puţin aşa o percepem noi. În realitate, o adresă IP constă în 32 biţi (unu şi zero). Să vedem un exemplu:

Adresa IP (numeric):   192.168.0.2
Adresa IP (binar):     11000000 10101000 00000000 00000010
                       -------- -------- -------- --------
                          192      168       0        2

O adresă IP identifică în mod unic o staţie din punctul de vedere al subreţelelor accesibile (spre ex. toate staţiile care sunt accesibile trebuie să deţină o adresă IP unică). Pentru a putea distinge staţiile din interiorul reţelei faţă de cele din exterior, adresa IP este compusă din două părţi: partea network şi partea host.

Seprarea este efectuată folosind netmask, o colecţie de unu urmată de o colecţie de zero. Partea din IP care se mapează pe unu esre partea network, cealaltă parte este partea host. În mod uzual, netmask (masca reţelei) se poate scrie ca o adresă IP.

Adresa IP:     192      168      0         2
            11000000 10101000 00000000 00000010
Netmask:    11111111 11111111 11111111 00000000
               255      255     255        0
           +--------------------------+--------+
                    Network              Host

Cu alte cuvinte, 192.168.0.14 este încă, în exemplu nostru, în reţea, dar 192.168.1.2 nu.

Adresa broadcast este adresa IP cu aceaşi parte network ca şi reţeua noastră, dar cu partea host formată numai din unu. Fiecare staţie din reţea ascultă pe această adresă IP. Este folosită pentru transmisii de pachete broadcast.

Adresa IP:     192      168      0         2
            11000000 10101000 00000000 00000010
Broadcast:  11000000 10101000 00000000 11111111
               192      168      0        255
           +--------------------------+--------+
                     Network             Host

Pentru a putea naviga pe internet, trebuie să cunoaşteţi care staţie partajează conexiunea la Internet. Această staţie se numeşte gateway. Cum aceasta este o staţie obişnuită are şi ea o adresă IP obişnuită (de exemplu 192.168.0.1).

Anterior am stabilit că fiecare staţie are propria adresă IP. Pentru a putea recunoaşte staţiile se asociază un nume (cum ar fi dev.gentoo.org) unei adrese IP (cum ar fi 64.5.62.82). Un astfel de serviciu este numit serviciu de nume. Pentru a folosi un astfel de serviciu, trebuie să definiţi serverele de nume în /etc/resolv.conf.

În unele cazuri, staţia gateway este de asemenea şi server de nume. Dacă nu, va trebui să introduceţi adresele serverelor de nume furnizate de ISP-ul dumneavoastră.

Sintetizând, veţi avea nevoie de următoarele informaţii pentru a continua:

Folosirea ifconfig şi route

Setarea unei reţele constă în trei paşi. Întâi ne vom atribui o adresă IP folosind ifconfig. Apoi vom seta ruta către gateway folosind route. Apoi vom finaliza punând adresele IP corespunzătoare serverelor de nume în /etc/resolv.conf.

Pentru a atribui o adresă IP, va trebui să cunoaşteţi adresele IP, broadcast şi netmask. Apoi executaţi următoarea comandă, înlocuind ${IP_ADDR} cu adresa IP, ${BROADCAST} cu adresa broadcast şi ${NETMASK} cu netmask-ul corespunzător:

# ifconfig eth0 ${IP_ADDR} broadcast ${BROADCAST} netmask ${NETMASK} up

Acum setaţi ruta implicită folosind route. Înlocuiţi ${GATEWAY} cu adresa IP a gateway-ului:

# route add default gw ${GATEWAY}

Acum deschideţi /etc/resolv.conf cu editorul favorit (în exemplu nostru, vom folosi nano):

# nano -w /etc/resolv.conf

Acum completaţi cu adresele serverelor de nume folosind următoarea machetă. Asiguraţi-vă că înlocuiţi ${NAMESERVER1} şi ${NAMESERVER2} cu adresele IP corespunzătoare:

nameserver ${NAMESERVER1}
nameserver ${NAMESERVER2}

Aceasta este tot. Acum testaţi reţeaua folosind ping către câteva servere din Internet (ca de exemplu Google). Funcţionează? Felicitări atunci. Sunteţi gata să instalaţi Gentoo. Continuaţi cu Pregătirea Discurilor.

[ << ] [ < ] [ Acasă ] [ > ] [ >> ]

Conţinutul acestui document este publicat sub licenţa Creative Commons - Attribution / Share Alike.