|
1. Introducere în Dispozitive Bloc Vom arunca o privire atentă asupra aspectelor în legătură cu discurile din Gentoo Linux şi Linux, în general, incluzând sistemele de fişiere, partiţii şi dispozitive bloc. Apoi, odată ce vă familiarizaţi cu toate aspectele despre discuri şi sisteme de fişiere, veţi fi ghidaţi prin procesul de setare al partiţiilor şi sistemelor de fişiere pentru instalarea dvs. de Gentoo Linux. Pentru a începe, vom face introducerea dispozitivelor bloc. Cel mai renumit dispozitiv bloc este probabil cel care reprezintă primul hard-disk IDE într-un sistem Linux, şi anume /dev/hda. Dacă sistemul dvs. utilizează discuri SCSI, atunci primul dvs. hard-disk ar trebui să fie /dev/sda. Dispozitivele Serial ATA sunt notate tot /dev/sda, chiar dacă sunt, de fapt, dispozitive IDE. Dispozitivele bloc amintite mai sus, reprezintă o interfaţă abstractă pentru disc. Programele utilizator pot folosi aceste dispozitive bloc pentru a interacţiona cu discul dvs. fără a avea grija dacă hard-disk-urile sunt IDE, SCSI sau altceva. Programul poate adresa ceea ce urmează să se stocheze pe disc ca o mulţime continuă de blocuri de 512 octeţi accesibile aleator. Deşi este teoretic posibil să utilizăm un disc întreg pentru a găzdui sistemul dvs. Linux, acesta este un lucru foarte rar pus în practică. În loc, dispozitivele bloc întregi sunt împărţite în dispozitive bloc mai mici şi mai uşor de manipulat. Pe cele mai multe dintre sisteme, acestea sunt numite partiţii. Alte arhitecturi utilizează structuri similare, numite slice-uri. 1. Proiectarea unei Scheme de Partiţionare Schema de Partiţionare Implicită Dacă nu sunteţi interesat în proiectarea unei scheme de partiţionare pentru sistemul dvs., puteţi utiliza schema de partiţionare ce o folosim pe tot parcursul manualului:
Dacă vă interesează cât de mare ar trebui să fie o partiţie, sau chiar câte partiţii sunt necesare, citiţi mai departe. Altfel, continuaţi cu Apple G5: Utilizarea mac-fdisk pentru Partiţionarea Discului sau IBM pSeries: utilizarea fdisk pentru Partiţionarea Discului Numărul de partiţii este în foarte mare măsură dependent de mediul dvs. Spre exemplu, dacă aveţi un număr foarte mare de utilizatori, cel mai probabil veţi dori să aveţi directorul /home separat, deoarece sporeşte securitatea şi facilitează operaţiile de backup. Dacă instalaţi Gentoo ca server de mail, directorul dvs. /var ar trebui să fie separat, pentru că toate mail-urile sunt stocate în /var. O bună alegere a sistemului de fişiere va mări la maxim performanţele. Serverele de jocuri vor avea o partiţie /opt separată, deoarece majoritatea aplicaţiilor server pentru jocuri sunt instalate acolo. Motivul este similar cu cel pentru /home: securitate şi backup. Veţi dori în mod sigur să vă păstraţi /usr mare: nu numai că va conţine majoritatea aplicaţiilor, dar numai structura Portage ocupă în jur de 500 MOcteţi, excluzând sursele ce sunt stocate în acesta. După cum puteţi observa, depinde foarte mult scopul pe care doriţi să-l atingeţi. Partiţii sau volume separate au următoarele avantaje:
În orice caz, partiţiile multiple au un mare dezavantaj: dacă nu sunt configurate corect, pot cauza ca un sistem să aibă foarte mult loc liber pe o partiţie şi fără loc liber pe alta. Există, de asemenea, o limitare la 15 partiţii pentru SCSI şi SATA. 1. Implicit: Utilizarea mac-fdisk (Apple G5) pentru Partiţionarea Discului În această parte, creaţi partiţiile utilizând mac-fdisk:
Mai întâi ştergeţi toate partiţiile eliberate anterior pentru a face loc partiţiilor de Linux. Utilizaţi d în mac-fdisk pentru a şterge aceste partiţii. Vă va cere numărul partiţiei pentru şters. Apoi, creaţi o partiţie Apple_Bootstrap utilizând b. Vă va cere blocul de la care va începe. Introduceţi numărul primei partiţii libere, urmat de un p. Spre exemplu, acesta este 2p.
Acum, creaţi partiţia swap prin tastarea c. Din nou, mac-fdisk va cere blocul de la care va începe partiţia. Cum am folosit 2 înainte pentru a crea partiţia Apple_Bootstrap, acum trebuie să introduceţi 3p. Când vi se va cere mărimea, introduceţi 512M (sau ce capacitate doriţi). Când vi se va cere un nume, introduceţi swap (obligatoriu). Pentru a crea partiţia rădăcină, introduceţi c, urmat de 4p pentr a selecta blocul de la care partiţia rădăcină ar trebui să înceapă. Când vi se va cere capacitatea, introduceţi 4p din nou. mac-fdisk va interpreta aceasta ca "Utilizează tot spaţiul liber disponibil". Când vi se va cere numele, introduceţi root (obligatoriu). Pentru a termina, scrieţi partiţiile pe disc utilizând w şi q pentru a ieşi din mac-fdisk.
Acum că partiţiile dvs. sunt create, puteţi continua cu Crearea Sistemelor de Fişiere. 1. IBM pSeries, iSeries şi OpenPower: Utilizarea fdisk pentru a vă Partiţiona Discul
Dacă aveti un adapator SCSI bazat pe ipr, ar trebui să porniţi utilitarele ipr, acum.
Următoarele părţi explică modul de creare a schemei de partiţionare explicată anterior, adică:
Puteţi schimba schema de partiţionare, în conformitate cu propria alegere. Vizualizarea Schemei de Partiţionare Curentă fdisk este un utilitar popular şi foarte puternic pentru a vă împărţi discul în partiţii. Rulaţi fdisk pentru discul dvs. (în exemplul nostru, utilizăm /dev/sda):
Odată aflaţi în mediul fdisk, vi se va afişa un prompt ce este asemănător cu următorul:
Tastaţi p pentru a afişa configurarea curentă a partiţiilor discului dvs.:
Acest disc este configurat pentru a găzdui şase sisteme de fişiere Linux (fiecare având o partiţie corespondentă afişată ca "Linux") precum şi o partiţie swap (afişată ca "Linux swap"). Mai întâi vom şterge toate partiţiile existente pe disc. Tastaţi d pentru a şterge o partiţie. Spre exemplu, pentru a şterge o partiţie existentă /dev/sda1:
Partiţia a fost programată pentru a fi ştearsă. Nu va mai fi afişată dacă tastaţi p, dar nu va fi ştearsă până când modificările efectuate de dvs. nu vor fi aplicate. Dacă aţi greşit şi doriţi să renunţaţi fără a salva modificările, tastaţi q imediat şi apăsaţi enter iar partiţiile dvs. nu vor fi şterse. Acum, presupunând că aţi dorit, într-adevăr, să ştergeţi toate partiţiile de pe sistemul dvs., tastaţi în mod repetat p pentru a afişa lista de partiţii şi, apoi, tastaţi d şi numărul partiţiei pe care doriţi să o ştergeţi. La sfârşitul operaţiei, veţi rămâne cu o tabelă de partiţii ce nu conţine nimic:
Acum, deoarece tabela de partiţii memorată este goală, suntem gata de a crea partiţiile. Vom utiliza schema de partiţionare, tratată anterior. Bineînţeles, nu urmaţi aceste instrucţiuni în detaliu, dacă nu doriţi aceeaşi schemă de partiţionare! Crearea Partiţiei PPC PReP de boot Mai întâi vom crea o partiţie de boot PReP mică. Tastaţi n pentru a crea o nouă partiţie, apoi p pentru a selecta o partiţie primară, urmat de 1 pentru a selecta prima noastră partiţie primară. Când vi se va cere ultimul cilindru tastaţi +7M pentru a crea o partiţie de mărimea a 7 MOcteţi. După aceasta, tastaţi t pentru a seta tipul partiţiei, 1 pentru a selecta partiţia pe care tocmai aţi creat-o iar apoi tastaţi 41 pentru a seta tipul partiţiei ca "PPC PReP Boot". În final, va trebui să marcăm partiţia PReP ca boot-abilă.
Acum, când tastaţi p, ar trebui să observaţi următoarea informaţie despre partiţii:
Acum, trebuie creată partiţia pentru swap. Pentru acest lucru, tastaţi n pentru o nouă partiţie, apoi p pentru a-i specifica aplicaţiei fdisk că doriţi o partiţie primară. Apoi, tastaţi 2 pentru a crea-o ca a doua partiţie primară, /dev/sda2 în cazul nostru. Când vi se va cere primul cilindru, apăsaţi enter. Când vi se va cere ultimul cilindru, tastaţi +512M pentru a crea o partiţie de mărimea a 512 MO. După ce aţi specificat acest lucru, apăsaţi t pentru a seta tipul partiţiei, 2 pentru a selecta partiţia pe care tocmai aţi creat-o, şi apoi tastaţi 82 pentru a seta tipul partiţiei ca "Linux Swap". După terminarea acestor paşi, prin tastarea p ar trebui să vi se afişeze o tabelă de partiţii similară cu aceasta:
În cele din urmă, trebuie creată partiţia rădăcină. Pentru acest lucru, tastaţi n pentru a crea o nouă partiţie, apoi p pentru a îi specifica aplicaţiei fdisk că doriţi o partiţie primară. Apoi tastaţi 3 pentru a crea-o ca treia partiţie primară, /dev/sda3 în cazul nostru. Când vi se va cere primul cilindru, apăsaţi enter. Când vi se va cere ultimul cilindru, apăsaţi enter pentru a crea o partiţie ce va ocupa restul spaţiului rămas disponibil pe discul dvs. După terminarea acestor paşi, prin tastarea p ar trebui să vi se afişeze de tabelă de partiţii similară cu aceasta:
Salvarea Schemei de Partiţionare Pentru a salva schema de partiţionare şi a ieşi din fdisk, tastaţi w.
Acum că partiţiile dvs. sunt create, puteţi continua cu Crearea Sistemelor de Fişiere. 1. Crearea Sistemelor de Fişiere Acum, că partiţiile dvs. sunt create, este timpul să aplicăm un sistem de fişiere pe acestea. Dacă nu vă pasă ce sistem de fişiere să alegeţi şi sunteţi mulţumiţi cu ceea ce utilizăm noi implicit în acest manual, continuaţi cu Aplicarea unui Sistem de Fişiere pe o Partiţie. Altfel, citiţi mai departe pentru a învăţa despre sistemele de fişiere disponibile... Sunt disponibile mai multe sisteme de fişiere. Suportul pentru ext2, ext3 şi ReiserFS este integrat în imaginile de kernel de pe mediul Installation CD. JFS şi XFS sunt disponibile prin intermediul modulelor de kernel. ext2 este cel mai încercat sistem de fişiere Linux, dar nu conţine destule informaţii de tip metadata pentru jurnalizare, ceea ce înseamnă că verificările de rutină ale sistemului de fişiere ext2 la pornirea sistemului pot dura o perioada considerabilă de timp. Există acum o mulţime de sisteme de fişiere jurnalizate din noua generaţie ce pot fi verificate pentru consistenţă foarte repede şi sunt, de aceea, preferate celor corespondente nejurnalizate. Sistemele de fişiere jurnalizate previn durata lungă la pornirea sistemului când sistemul de fişiere este într-o stare de inconsitenţă. ext3 este versiunea jurnalizată a sistemului de fişiere ext2, oferind informaţii de jurnalizare de tip metadata pentru recuperări rapide în plus faţă de alte moduri de îmbunătăţire ca jurnalizarea completă a datelor şi jurnalizarea ordonată a datelor. ext3 este un sistem de fişiere foarte bun şi sigur. Conţine o indexare adiţională b-tree, opţiune de indexare ce oferă o performanţă bună în aproape toate situaţiile. Puteţi activa această indexare prin adăugarea opţiunii -O dir_index comenzii mke2fs. Pe scurt, ext3 este un sistem de fişiere excelent. ReiserFS este un sistem de fişiere B*-tree ce oferă în general o performanţă foarte bună şi depăşeşte mult atât ext2 cât şi ext3 în cazul fişierelor mici (mai mici de 4K), în cele mai multe cazuri cu un coeficient de 10-15 ori. ReiserFS oferă o scalabilitate foarte bună şi conţine jurnalizare de tip metadata. Începând cu kernel 2.4.18+, ReiserFS este solid şi utilizabil atât în cazuri normale cât şi pentru cazuri extreme cum ar fi crearea de sisteme de fişiere foarte mari, utilizarea multor fişiere foarte mici, fişiere foarte mari şi directoare conţinând zeci de mii de fişiere. XFS este un sistem de fişiere cu jurnalizare metadata ce are un set de funcţionalităţi robuste şi este optimizat pentru scalabilitate. Recomandăm utilizarea acestui sistem de fişiere doar pe sistemele Linux ce conţin discuri SCSI şi/sau sisteme de stocare pe fibra optică şi care deţin o sursă de alimentare neîntreruptibilă. Deoarece XFS utilizează într-un mod agresiv păstrarea datelor tranzitate în RAM, programele ce nu sunt proiectate corect (cele care nu îşi asigură precauţii la scrierea fişierelor pe disc care sunt destul de puţine) pot pierde multe date dacă sistemul se opreşte în mod neaşteptat. JFS este sistemul de fişiere cu jurnalizare de înaltă performanţă al IBM. Recent, a devenit gata pentru producţie. Aplicarea unui Sistem de Fişiere pe o Partiţie Pentru a crea un sistem de fişiere pe o partiţie sau volum, există utilitare disponibile pentru fiecare sistem de fişiere posibil:
Spre exemplu, pentru a avea partiţia rădăcină (/dev/sda4 în exemplul nostru) ca ext3 (ca în exemplul nostru), ar trebui să utilizaţi:
Acum creaţi sistemele de fişiere pe partiţiile sau volumele logice nou create. mkswap este comanda utilizată pentru a iniţializa partiţiile swap:
Pentru a activa partiţia swap, utilizaţi swapon:
Creaţi şi activaţi partiţia swap utilizând comenzile menţionate anterior. Acum ca partiţiile dvs. sunt iniţializate şi găzduiesc un sistem de fişiere, este timpul să mount-aţi aceste partiţii. Utilizaţi comanda mount. Nu uitaţi să creaţi directoarele de mount pentru fiecare partiţie creată. Ca un exemplu, vom crea un director de mount şi vom mount-a partiţiile rădăcină şi boot:
Continuaţi cu (Instalarea Fişierelor de Instalare Gentoo). |
|