Gentoo Logo

1.  Informaţii despre Sistemul de Fişiere

Ce este fstab?

Sub Linux, toate partiţiile folosite de sistem trebuie scrise în /etc/fstab. Fişierul conţine punctele de mount-are a partiţiilor (unde apar în structura sistemului de fişiere), cum trebuie mountate şi cu ce opţiuni speciale (mount-are automată sau nu, dacă user-ii normali pot mounta sau nu partiţia, etc.).

Crearea /etc/fstab

/etc/fstab foloseşte o sintaxă specială. Fiecare linie conţine şase câmpuri, separate de spaţiu/spaţii, taburi, sau o combinaţie între cele două. Fiecare câmp îşi are propria semnificaţie:

  • Primul câmp prezintă partiţia respectivă (calea către fişierul dispozitiv)
  • Al doilea câmp arată directorul de mount-are, unde partiţia trebuie să fie mount-ată.
  • Al treilea câmp arată sistemul de fişiere folosit pe partiţie.
  • Al patrulea câmp arată opţiunile folosite la mount-area partiţiilor. Deoarece fiecare sistem de fişiere are opţiuni de mount-are specifice, sunteţi încurajaţi să citiţi manualul comenzii mount (man mount) pentru o listare completă. Punctele de mount-are separate sunt separate prin virgule.
  • Al cincilea câmp este folosit de dump entru a determina dacă pentru partiţia respectivă trebuie efectuat dump sau nu. În general, se poate lăsa valoarea standard 0 (zero).
  • Al şaselea câmp este utilizat de fsck pentru a determina ordinea în care sistemele de fişiere trebuie verificate, în cazul în care PC-ul nu a fost oprit în mod normal. Sistemul de fişiere root ar trebui să aibă valoarea 1, în timp ce restul partiţiilor ar trebui să aibă 2 (sau 0, dacă verificarea nu este necesară).

Fişierul /etc/fstab implicit prezent în Gentoo nu este un fişier valid, aşadar, porniţi nano (sau editorul favorit) pentru a crea /etc/fstab:

Cod 1.1: Deschiderea /etc/fstab

# nano -w /etc/fstab

Să vedem cum scriem opţiunile pentru partiţia /boot. Acesta este doar un exemplu, astfel, dacă arhitectura folosită nu necesită /boot (cum sunt maşinile PPC de la Apple), nu o copiaţi.

În exemplul nostru implicită pentru x86, /boot este partiţia /dev/hda1, cu ext2 ca sistem de fişiere. Trebuie verificat în timpul procesului de boot, aşadar vom scrie:

Cod 1.1: Un exemplu de linie /boot pentru /etc/fstab

/dev/hda1   /boot     ext2    defaults        1 2

Unii utilizatori nu doresc ca partiţia lor /boot să fie mount-ată automat, pentru a imbunătăţi securitatea sistemului. Aceştia trebuie să înlocuiască defaults cu noauto. Aceasta înseamnă că trebuie să mount-aţi manual partiţia de câte ori doriţi să o folosiţi.

Acum, pentru a îmbunătăţi performanţa, cei mai mulţi utilizatori ar trebui să adauge opţiunea noatime, opţiune ce va duce la o mărire a vitezei sistemului, fiindcă timpii de acces nu sunt înregistraţi (în general nu sunt necesari)

Cod 1.1: O linie /boot optimizată din /etc/fstab

/dev/hda1   /boot     ext2    defaults,noatime    1 2

Dacă am continua, am ajunge să avem următoarele trei linii (pentru partiţiile /boot, / şi swap):

Cod 1.1: Trei linii /etc/fstab

/dev/hda1   /boot     ext2    defaults,noatime  1 2
/dev/hda2   none      swap    sw                0 0
/dev/hda3   /         ext3    noatime           0 1

Pentru a încheia, ar trebui adăugată o regulă pentru /proc, tmpfs (obligatoriu) şi pentru CD-ROM (bineînţeles, dacă aveţi alte partiţii sau drive-uri, adăugaţi-le):

Cod 1.1: Un exemplu final pentru /etc/fstab

/dev/hda1   /boot     ext2    defaults,noatime     1 2
/dev/hda2   none      swap    sw                   0 0
/dev/hda3   /         ext3    noatime              0 1

none        /proc     proc    defaults             0 0
none        /dev/shm  tmpfs   nodev,nosuid,noexec  0 0

/dev/cdroms/cdrom0    /mnt/cdrom    auto      noauto,user    0 0

Opţiunea auto face ca mount să ghicească ce sistem de fişiere este folosit (recomandat pentru componente detaşabile, deoarece ele pot avea o varietate de sisteme) iar opţiunea user oferă accesul la CD utilizatorilor non-root.

Acum, folosiţi exemplul de mai sus pentru a crea propriul /etc/fstab. Dacă sunteţi utilizator SPARC, ar trebui să adăugaţi şi linia următoare:

Cod 1.1: Adăugarea unui sistem de fişiere deschis pentru /etc/fstab

none        /proc/openprom  openpromfs    defaults      0 0

Verificaţi de două ori configuraţia /etc/fstab, salvaţi şi ieşiţi pentru a continua.

1.  Informaţii reţea

Hostname, Domainname etc.

O decizie ce trebuie făcută de user este numele PC-ului. Aceasta pare a fi uşoară, dar mulţi utilizatori au dificultăţi alegând un nume potrivit pentru PC-ul cu Linux. Pentru a grăbi puţin lucrurile, trebuie să ştiţi că, orice nume alegeţi, acesta poate fi modificat ulterior. Puteţi pur şi simplu să vă numiţi sistemul tux şi domeniul homenetwork.

Folosim acestă denumire în exemplul următor. Mai întâi, setăm numele:

Cod 1.1: Setarea numelui

# nano -w /etc/conf.d/hostname

(Setaţi variabila HOSTNAME pentru numele sistemului)
HOSTNAME="tux"

Apoi, setăm numele domeniului:

Cod 1.1: Setarea numelui domeniului

# nano -w /etc/conf.d/domainname

(Setaţi variabila DNSDOMAIN cu numele domeniului dvs.)
DNSDOMAIN="homenetwork"

Dacă aveţi un domeniu NIS (dacă nu ştiţi ce este acesta, sigur nu utilizaţi aşa ceva), aveţi nevoie să-l definiţi şi pe acesta:

Cod 1.1: Setarea numelui de domeniu NIS

# nano -w /etc/conf.d/domainname

(Setaţi variabila NISDOMAIN cu numele domeniului NIS)
NISDOMAIN="my-nisdomain"

Configurarea reţelei

Înainte de a avea acea stare "Hei, am mai făcut asta o dată", trebuie să ştiţi că setările făcute la începutul instalării au fost DOAR pentru instalare. Acum, vom face configurările permanente pentru noul sistem Gentoo.

Notă: Informaţii mai detaliate despre reţea, incluzând subiecte avansate ca sistemele bonding, bridging, reţele VLAN 802.1Q sau reţelistica wireless, sunt incluse în secţiunea despre (Configurarea Reţelei în Gentoo).

Toate setările reţelei sunt ţinute în /etc/conf.d/net. Acesta foloseşte o sintaxă simplă, dar care nu poate fi folosită intuitiv, dacă nu ştiţi să setaţi reţeaua manual. Dar nu vă temeţi, vă vom explica totul. Un exemplu de fişier comentat ce acoperă deverse configuraţii este disponibil în /etc/conf.d/net.example.

DHCP este utilizat implicit şi nu necesită nici o configurare ulterioară.

Dacă trebuie să vă configuraţi conexiunea la reţea, fie pentru că aveţi nevoie să specificaţi anumite opţiuni DHCP sau pentru că nu utilizaţi deloc DHCP, deschideţi /etc/conf.d/net cu editorul vaforit (în acest exemplu este folosit nano ):

Cod 1.1: Deschiderea /etc/conf.d/net pentru editare

# nano -w /etc/conf.d/net

Veţi observa următorul fişier:

Cod 1.1: Fişierul implicit /etc/conf.d/net

# Această configuraţie goală va utiliza automat DHCP pentru pentru orice script
# net.* din /etc/init.d. Pentru a crea o configuraţie mai completă, vă rugăm
# să analizaţi fişierul /etc/conf.d/net.example şi să salvaţi configuraţia în
# /etc/conf.d/net (acest fişier :]!).

Pentru a introduce propriile dvs. adrese IP, netmask şi gateway, trebuie să setaţi atât config_eth0 cât şi routes_eth0:

Cod 1.1: Setarea manuală a informaţiilor despre IP pentru eth0

config_eth0=( "192.168.0.2 netmask 255.255.255.0 brd 192.168.0.255" )
routes_eth0=( "default gw 192.168.0.1" )

Pentru a utiliza DHCP şi a adăuga anumite opţiuni DHCP, definiţi config_eth0 şi dhcp_eth0:

Cod 1.1: Obţinerea unei adrese IP pentru eth0 în mod automat

config_eth0=( "dhcp" )
dhcp_eth0="nodns nontp nonis"

Vă rugăm să consultaţi fişierul /etc/conf.d/net.example pentru o listă cu toate opţiunile disponibile.

Dacă aveţi mai multe interfeţe de reţea, repetaţi paşii de mai sus pentru config_eth1, config_eth2, etc.

Salvaţi configuraţia şi ieşiţi pentru a continua.

Pornirea Automată a Reţelei la Boot

Pentru a activa interfeţele de reţea la boot, acestea trebuie adăugate la nivelul de execuţie default. Dacă aveţi interfeţe PCMCIA, ar trebui să săriţi această secţiune, având în vedere că ele sunt pornite de scripturile de iniţializare PCMCIA.

Cod 1.1: Adăugarea net.eth0 la nivelul de execuţie default

# rc-update add net.eth0 default

Dacă aveţi mai multe interfeţe de reţea, trebuie să creaţi scripturi de iniţializare corespunzătoare net.eth1, net.eth2 etc. Puteţi folosi ln pentru acest lucru:

Cod 1.1: Crearea de scripturi de iniţializare suplimentare

# cd /etc/init.d
# ln -s net.eth0 net.eth1
# rc-update add net.eth1 default

Scrierea Informaţiilor despre Reţea

Trebuie să informaţi Linux-ul despre reţea. Acesta este definită în /etc/hosts şi permite rezolvarea numelor corespondente adreselor IP pentru host-urile ce nu sunt rezolvate de serverul DNS. Trebuie să va definiţi sistemul. De asemenea, aţi putea să definiţi şi alte sisteme din reţeaua dvs. dacă nu doriţi să vă setaţi propriul server intern de DNS.

Cod 1.1: Deschiderea /etc/hosts

# nano -w /etc/hosts

Cod 1.1: Completarea cu informaţii privind reţeaua

(Aceasta defineşte sistemul curent)
127.0.0.1     tux.homenetwork tux localhost

(Definiţi alte sisteme din reţeaua locală.
Acestea au nevoie de o adresă IP statică pentru a fi definite în acest mod.)
192.168.0.5   jenny.homenetwork jenny
192.168.0.6   benny.homenetwork benny

Salvaţi şi ieşiţi din editor pentru a continua.

Dacă nu aveţi PCMCIA, puteţi continua cu Informaţiile despre Sistem. Utilizatorii PCMCIA ar trebui să citească următoarea parte despre PCMCIA.

Opţional: Activarea PCMCIA în scopul Funcţionării

Notă: pcmcia-cs este disponibil doar pentru platformele x86, amd64 şi ppc.

Utilizatorii PCMCIA ar trebui mai întâi să instaleze pachetul pcmcia-cs. Aceasta îi include şi pe utilizatorii ce vor rula un kernel 2.6 (chiar dacă aceştia nu vor utiliza driver-ele PCMCIA din acest pachet). USE="-X" este necesar pentru a nu instala xorg-x11 în acest moment:

Cod 1.1: Instalarea pcmcia-cs

# USE="-X" emerge pcmcia-cs

După instalarea pcmcia-cs, adăgaţi pcmcia la runlevel-ul default:

Cod 1.1: Adăugarea pcmcia la nivelul de execuţie default

# rc-update add pcmcia default

1.  Informaţii Despre Sistem

Parola pentru Root

Mai întâi setăm parola pentru root, tastând:

Cod 1.1: Setarea parolei pentru root

# passwd

Dacă doriţi ca root să poată se efectueze login printr-o consolă serial, adăugaţi tts/0 în /etc/securetty:

Cod 1.1: Adăugarea tts/0 în /etc/securetty

# echo "tts/0" >> /etc/securetty

Informaţii Despre Sistem

Gentoo foloseşte /etc/rc.conf pentru configuraţii generale, care afectează tot sistemul. Deschideţi /etc/rc.conf şi savuraţi toate comentariile din acest fişier :)

Cod 1.1: Deschiderea /etc/rc.conf

# nano -w /etc/rc.conf

Când aţi terminat configurarea în fişierul /etc/rc.conf, salvaţi şi ieşiţi.

După cum se poate observa, fişierul are multe comentarii pentru a vă ajuta în setarea corectă a variabilelor de configurare necesare. Vă puteţi configura fonturile pentru consolă, editorul implicit şi managerul de login (ca gdm sau kdm).

Gentoo utilizează /etc/conf.d/keymaps pentru a manipula configurarea tastaturii. Editaţi-l pentru a vă configura tastatura.

Cod 1.1: Deschiderea fişierului /etc/conf.d/keymaps

# nano -w /etc/conf.d/keymaps

Acordaţi mai multă atenţie variabilei KEYMAP. Dacă selectaţi în mod greşit KEYMAP, veţi obţine rezultate ciudate când tastaţi.

Notă: Utilizatorii sistemelor SPARC bazate pe USB şi alte clone SPARC vor avea nevoie probabil să selecteze un tip de dispunere i386 (precum "us") în loc de "sunkeymap". PPC utilizează o dispunere a tastelor de tipul x86 pe majoritatea sistemelor. Utilizatorii ce doresc să poată utiliza tipurile de dispunere ADB la boot, trebuie să activeze semnalele codurilor de taste ADB în kernel-ul lor şi trebuie să seteze un tip de dispunere mac/ppc în /etc/conf.d/keymaps.

Când aţi terminat configurarea /etc/conf.d/keymaps, salvaţi şi ieşiţi.

Gentoo utilizează /etc/conf.d/clock pentru a seta opţiunile de ceas. Editaţi-l conform nevoilor dvs.

Cod 1.1: Deschiderea fişierului /etc/conf.d/clock

# nano -w /etc/conf.d/clock

Dacă ceasul hardware nu este setat la UTC, trebuie sa adăugaţi CLOCK="local" în acest fişier. Altfel, veţi observa mesaje despre "clock skew" (ceas desincronizat). În plus, Windows presupune că ceasul hardware este setat ca local, deci decă doriţi dualboot ar trebui să setaţi această variabilă corespunzător, altfel vor apărea probleme.

Când aţi terminat configurarea /etc/conf.d/clock, salvaţi şi ieşiţi.

Dacă nu instalaţi Gentoo pe un sistem IBM PPC64, continuaţi cu (Instalarea Utilitarelor de Sistem Necesare).

Configurarea Consolei

Notă: Următoarea secţiune se aplică platformelor hardware IBM PPC64.

Dacă rulaţi Gentoo pe un sistem IBM PPC64 şi utilizaţi o consolă virtuală, trebuie să decomentaţi linia corespunzătoare în /etc/inittab pentru ca această consolă virtuală să ruleze un prompt de login.

Cod 1.1: Activarea suportului hvc sau hvsi în /etc/inittab

hvc0:12345:respawn:/sbin/agetty -L 9600 hvc0
hvsi:12345:respawn:/sbin/agetty -L 19200 hvsi0

Ar trebui, de asemenea, să verificaţi existenţa consolei virtuale în /etc/securetty.

Acum, puteţi continua cu (Instalarea Utilitarelor de Sistem Necesare).

Actualizat la 27 Mai 2006

Versiunea originală a acestui document a fost actualizată ultima dată la 29 Aprilie 2012

Donate to support our development efforts.

Copyright 2001-2012 Gentoo Foundation, Inc. Questions, Comments? Contact us.