1.  Introducere în Dispozitive Bloc

Dispozitive Bloc

Vom arunca o privire atentă asupra aspectelor în legătură cu discurile din Gentoo Linux şi Linux, în general, incluzând sistemele de fişiere, partiţii şi dispozitive bloc. Apoi, odată ce vă familiarizaţi cu toate aspectele despre discuri şi sisteme de fişiere, veţi fi ghidaţi prin procesul de setare al partiţiilor şi sistemelor de fişiere pentru instalarea dvs. de Gentoo Linux.

Pentru a începe, vom face introducerea dispozitivelor bloc. Cel mai renumit dispozitive bloc este probabil cel care reprezintă primul hard-disk SCSI într-un sistem Linux, şi anume /dev/sda.

Dispozitivele bloc amintite mai sus, reprezintă o interfaţă abstractă pentru disc. Programele utilizator pot folosi aceste dispozitive bloc pentru a interacţiona cu discul dvs. fără a avea grija dacă hard-disk-urile sunt IDE, SCSI sau altceva. Programul poate adresa ceea ce urmează să se stocheze pe disc ca o mulţime continuă de blocuri de 512 octeţi accesibile aleator.

Partitiţii şi Slice-uri

Deşi este teoretic posibil să utilizăm un disc întreg pentru a găzdui sistemul dvs. Linux, acesta este un lucru foarte rar pus în practică. În loc, dispozitivele bloc întregi sunt împărţite în dispozitive bloc mai mici şi mai uşor de manipulat. Pe cele mai multe dintre sisteme, acestea sunt numite partiţii. Alte arhitecturi utilizează structuri similare, numite slice-uri.

1.  Proiectarea unei Scheme de Partiţionare

Schema de Partiţionare Implicită

Numărul de partiţii este în foarte mare măsură dependent de mediul dvs. Spre exemplu, dacă aveţi un număr foarte mare de utilizatori, cel mai probabil veţi dori să aveţi directorul /home separat, deoarece sporeşte securitatea şi facilitează operaţiile de backup. Dacă instalaţi Gentoo ca server de mail, directorul dvs. /var ar trebui să fie separat, pentru că toate mail-urile sunt stocate în /var. O bună alegere a sistemului de fişiere va mări la maxim performanţele. Serverele de jocuri vor avea o partiţie /opt separată, deoarece majoritatea aplicaţiilor server pentru jocuri sunt instalate acolo. Motivul este similar cu cel pentru /home: securitate şi backup. Veţi dori în mod sigur să vă păstraţi /usr mare: nu numai că va conţine majoritatea aplicaţiilor, dar numai structura Portage ocupă în jur de 500 MOcteţi, excluzând sursele ce sunt stocate în acesta.

După cum puteţi observa, depinde foarte mult scopul pe care doriţi să-l atingeţi. Partiţii sau volume separate au următoarele avantaje:

• Puteţi alege cel mai performant sistem de fişiere pentru fiecare partiţie sau volum
• Întregul sistem nu poate rămâne fără spaţiu liber dacă o aplicaţie nefuncţională scrie în continuu fişiere pe o partiţie sau volum
• Dacă este necesar, verificările sistemului de fişiere sunt reduse ca timp, deoarece se pot executa mai multe verificări în paralel (deşi acest avantaj este mai mare în cazul discurilor multiple, decât în cel al partiţiilor multiple)
• Securitatea poate fi îmbunătăţită prin mount-area unor partiţii sau volume doar pentru citire, în mod nosuid (biţii setuid sunt ignoraţi), noexec (biţii pentru execuţie sunt ignoraţi), etc.

În orice caz, partiţiile multiple au un mare dezavantaj: dacă nu sunt configurate corect, pot cauza ca un sistem să aibă foarte mult loc liber pe o partiţie şi fără loc liber pe alta. Există, de asemenea, o limitare la 15 partiţii pentru SCSI şi SATA.

1.  Utilizarea fdisk pe arhitectura HPPA pentru a vă partiţiona discul

Utilizaţi fdisk pentru a crea partiţiile dorite:

# fdisk /dev/sda

Maşinile HPPA utilizează tabele de partiţiile DOS standard pentru PC. Pentru a crea o nouă partiţie DOS, trebuie doar să utilizaţi comanda o.

# fdisk /dev/sda

Command (m for help): o
Building a new DOS disklabel.

PALO (aplicaţia bootloader pentru HPPA) necesită o partiţie specială pentru a funcţiona. Trebuie să creaţi partiţia de cel puţin 16MO de la începutul discului. Partiţia trebuie să fie de tipul f0 (Linux/PA-RISC boot).

# cat /etc/fstab
/dev/sda2    /boot   ext3    noauto,noatime   1 1
/dev/sda3    none    swap    sw               0 0
/dev/sda4    /       ext3    noatime          0 0

# fdisk /dev/sda

Command (m for help): p

Disk /dev/sda: 4294 MB, 4294816768 bytes
133 heads, 62 sectors/track, 1017 cylinders
Units = cylinders of 8246 * 512 = 4221952 bytes

   Device Boot      Start         End      Blocks   Id  System
/dev/sda1               1           8       32953   f0  Linux/PA-RISC boot
/dev/sda2               9          20       49476   83  Linux
/dev/sda3              21          70      206150   82  Linux swap
/dev/sda4              71        1017     3904481   83  Linux

Acum că partiţiile dvs. sunt create, puteţi continua cu Crearea Sistemelor de Fişiere.

1.  Crearea Sistemelor de Fişiere

Introducere

Acum, că partiţiile dvs. sunt create, este timpul să aplicăm un sistem de fişiere pe acestea. Dacă nu vă pasă ce sistem de fişiere să alegeţi şi sunteţi mulţumiţi cu ceea ce utilizăm noi implicit în acest manual, continuaţi cu Aplicarea unui Sistem de Fişiere pe o Partiţie. Altfel, citiţi mai departe pentru a învăţa despre sistemele de fişiere disponibile...

Sisteme de Fişiere?

Sunt disponibile mai multe sisteme de fişiere. Ext2, ext3, XFS şi reiserfs sunt considerate stabile pe arhitectura HPPA. Celelalte sunt considerate foarte experimentale.

ext2 este cel mai încercat sistem de fişiere Linux, dar nu conţine destule informaţii de tip metadata pentru jurnalizare, ceea ce înseamnă că verificările de rutină ale sistemului de fişiere ext2 la pornirea sistemului pot dura o perioada considerabilă de timp. Există acum o mulţime de sisteme de fişiere jurnalizate din noua generaţie ce pot fi verificate pentru consistenţă foarte repede şi sunt, de aceea, preferate celor corespondente nejurnalizate. Sistemele de fişiere jurnalizate previn durata lungă la pornirea sistemului când sistemul de fişiere este într-o stare de inconsitenţă.

ext3 este versiunea jurnalizată a sistemului de fişiere ext2, oferind informaţii de jurnalizare de tip metadata pentru recuperări rapide în plus faţă de alte moduri de îmbunătăţire ca jurnalizarea completă a datelor şi jurnalizarea ordonată a datelor. ext3 este un sistem de fişiere foarte bun şi sigur. Conţine o indexare adiţională b-tree, opţiune de indexare ce oferă o performanţă bună în aproape toate situaţiile. Puteţi activa această indexare prin adăugarea opţiunii -O dir_index comenzii mke2fs. Pe scurt, ext3 este un sistem de fişiere excelent.

ReiserFS este un sistem de fişiere B*-tree ce oferă în general o performanţă foarte bună şi depăşeşte mult atât ext2 cât şi ext3 în cazul fişierelor mici (mai mici de 4K), în cele mai multe cazuri cu un coeficient de 10-15 ori. ReiserFS oferă o scalabilitate foarte bună şi conţine jurnalizare de tip metadata. Începând cu kernel 2.4.18+, ReiserFS este solid şi utilizabil atât în cazuri normale cât şi pentru cazuri extreme cum ar fi crearea de sisteme de fişiere foarte mari, utilizarea multor fişiere foarte mici, fişiere foarte mari şi directoare conţinând zeci de mii de fişiere.

XFS este un sistem de fişiere cu jurnalizare metadata ce are un set de funcţionalităţi robuste şi este optimizat pentru scalabilitate. Recomandăm utilizarea acestui sistem de fişiere doar pe sistemele Linux ce conţin discuri SCSI şi/sau sisteme de stocare pe fibra optică şi care deţin o sursă de alimentare neîntreruptibilă. Deoarece XFS utilizează într-un mod agresiv păstrarea datelor tranzitate în RAM, programele ce nu sunt proiectate corect (cele care nu îşi asigură precauţii la scrierea fişierelor pe disc care sunt destul de puţine) pot pierde multe date dacă sistemul se opreşte în mod neaşteptat.

JFS este sistemul de fişiere cu jurnalizare de înaltă performanţă al IBM. A devenit gata pentru producţie şi nu există prea multe înregistrări pentru a comenta pozitiv sau negativ asupra stabilităţii generale a acestuia în acest moment.

Aplicarea unui Sistem de Fişiere pe o Partiţie

Pentru a crea un sistem de fişiere pe o partiţie sau volum, există utilitare disponibile pentru fiecare sistem de fişiere posibil:

Spre exemplu, pentru a avea partiţia de boot (/dev/sda2 în exemplul nostru) ca ext2 şi partiţia rădăcină (/dev/sda4 în exemplul nostru) ca ext3 (ca în exemplul nostru), ar trebui să utilizaţi:

# mke2fs /dev/sda2
# mke2fs -j /dev/sda4

Acum creaţi sistemele de fişiere pe partiţiile (sau volumele logice) nou create.

Activarea Partiţiei Swap

mkswap este comanda utilizată pentru a iniţializa partiţiile swap:

# mkswap /dev/sda3

Pentru a activa partiţia swap, utilizaţi swapon:

# swapon /dev/sda3

Creaţi şi activaţi partiţia swap utilizând comenzile menţionate anterior.

1.  Mount-area

Acum ca partiţiile dvs. sunt iniţializate şi găzduiesc un sistem de fişiere, este timpul să mount-aţi aceste partiţii. Utilizaţi comanda mount. Nu uitaţi să creaţi directoarele de mount pentru fiecare partiţie creată. Ca un exemplu, vom mount-a partiţiile rădăcină şi de boot:

# mount /dev/sda4 /mnt/gentoo
# mkdir /mnt/gentoo/boot
# mount /dev/sda2 /mnt/gentoo/boot

Trebuie, de asemenea, să utilizăm mount pentru sistemul de fişiere proc (o interfaţă virtuală cu kernel-ul) în /proc. Dar, mai întâi va trebui să stocăm fişierele noastre pe partiţii.

Continuaţi cu (Instalarea Fişierelor de Instalare Gentoo).